EXCLUSIV | „Adi, nu-ți mai dau penalty pentru că e diferența destul de mare”. Cum a trăit Mihalcea coșmarul cu Foresta: „Stăteam, mă relaxam și venea doctorul să mă anunțe”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul atacant al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, a povestit în emisiunea ProSport LIVE cum a trăit unul dintre cele mai mari coșmaruri din istoria clubului din Ștefan cel Mare. Meciul jucat pe teren propriu în 2000, împotriva celor de la Foresta Fălticeni, terminat cu înfrângerea lui Dinamo, scor 5-4, după ce a condus cu 4-0. Acesta și-a reamintit trei lucruri de la acel meci de referință pentru fotbalul românesc.

„Unu. La 4-0 pentru noi am avut penalty și Adrian Salomir (n.r. – arbitrul) a spus >. Al doilea, îmi aduc aminte că am dat gol și e un lucru important pentru mine. Meciurile cand dădeam gol erau meciuri importante. Și al treilea e că am ieșit la 4-0, eram în cabinet la doctorul nostru și stăteam, mă relaxam.

Și venea să mă anunțe >. E ok. >. Nu prea e ok, pentru că o să spună lumea că ne-am pus de acord la două goluri diferență. >. E ok, mai sunt două-trei minute și se termină meciul. Și l-am văzut aproape de final: >. Aia e, 5-3. >. Zic: Doamne, cum 4-4? Nu există! La final, nu am mai așteptat să vină să-mi transmită, eram deja pe culoar și am văzut golul de 5-4. Antrenor era Cornel Dinu, pentru prima oară a venit în vestiar și nu a spus nimic. Nu a scos niciun cuvânt. A fost o tăcere… nu ne explicam”, a spus Adrian Mihalcea la ProSport LIVE.

Adrian Mihalcea și Giani Kiriță au jucat împreuna la Dinamo între 1997 și 2001, cucerind împreună un campionat și două Cupe ale României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×